Piano Cazola

Arte si dichis

28 Septembrie 2012 – Întâlniri esenţiale cu Liviu Antonesei

Piano Cazola Events în colaborare cu Asociația JAD are plăcerea de a vă invita să luați parte la evenimentul ”Întâlniri esențiale la Cluj-Napoca” în data de 28 septembrie ora 19:00 la Cafeneaua Piano Cazola. Evenimentul își propune să promoveze valoare sub toate formele ei. Mai exact  veți avea parte de lectură publică, discuții interactive, descoperind oameni frumoși. Primul ”om frumos” este Liviu Antonesei. La această întâlnire autorul ne va răsfăța lecturând din poeziile sale, invitându-ne la dialog despre idei ce se nasc și apoi se îmbracă în cuvinte.
 
Liviu Antonesei, născut la 25 aprilie 1953, Vlădeni-Iaşi.
Licenţiat în psihologie-sociologie şi doctor în ştiinţele educaţiei al Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi.
Profesor la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei la Universitatea „Al. I. Cuza”. Scriitor, cercetător ştiinţific, jurnalist de presă scrisă, radio şi televiziune. Titular al mai multor rubrici la publicaţii din ţară şi din SUA, Canada, Franţa. Între  altele, între 2003 şi 2009 la Cotidianul, iar din aprilie 2010 pînă în august 2012 la Adevărul.
-A debutat în 1988 cu volumul Semnele timpului, eseuri, şi a publicat mai mult de zece volume de literatură şi despre literatură: poezie, proză, eseuri. A publicat, de asemenea, şase volume din domeniul Ştiinţelor Educaţiei.
– Poezie: Pharmakon, Cartea Românească, 1989; Căutarea căutării, Junimea, 1990, Premiul pentru poezie al USR; Apariţia Eonei şi celelalte poeme de dragoste culese din Arborele Gnozei, Axa, 1999; Apariţia, dispariţia şi eternitatea Eonei, Paralela 45, 2005 (antologie 1978 – 2005), Poveşti filosofice cretane şi alte poezii din insule (Editura Herg Benet, 2012).
– Proză: Check Point Charlie. Şapte povestiri fără a mai socoti şi prefaţa, Editura T, 2003 (ediţie online Liternet, 2005); La Morrison Hotel. Povestiri de pînă azi, EuroPress Group, 2006. Victimele inocente şi colaterale ale unui război cu Rusia ( Editura Polirom, 2012).
– Eseu: Semnele timpului, Junimea, 1988 (ediţie online Liternet, 2006; a doua ediţie onpaper Princeps Edit, 2006); Jurnal din anii ciumei, 1987-1989. Încercări de sociologie spontană, Polirom, 1996; O prostie a lui Platon. Intelectualii şi politica, Polirom, 1997; Nautilus. Structuri, momente şi modele în cultura intebelică, Cronica, 1999 (ediţia a doua Criterion Publishing, 2006), Despre dragoste. Anatomia unui sentiment, Ars Longa, 2000 (ediţie online Liternet, 2004, ediţia a II-a, Ideea Europeană, 2010), Literatura, ce poveste! Un diptic şi cîteva linkuri în reţeaua literaturii, Polirom, 2004; Hesperia. Şapte vorbiri despre spiritul european şi maladiile sale, Princeps Edit, 2007).
– Şase cărţi în domeniul ştiinţelor educaţiei şi alte ştiinţe antopologice, între care: Paideia. Fundamentele culturale ale educaţie (Polirom, 1996), O introducere în pedagogie (Polirom, 2003), Polis şi Paideia. Şapte studii despre educaţie, cultură şi politici educative (Polirom, 2003), Ghid pentru cercetarea educaţiei (coordonator şi autor; Polirom, 2009).
Rezervari la telefonul: 0736- 347956.
Vă așteptăm la cugetare și răsfăț!
Anunțuri

Un comentariu la “28 Septembrie 2012 – Întâlniri esenţiale cu Liviu Antonesei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Septembrie 25, 2012 de în Evenimente.

Fotografii de la evenimente

%d blogeri au apreciat asta: